Depresia la prescolari

      Copilăria ar trebui să fie un moment de fericire fără griji şi descoperire. Deci, atunci când medicii încep să vorbească despre depresie printre prescolari, nu e de mirare că diagnosticul este întâmpinat cu seriozitate si ingrijorare. Este într-adevăr posibila  diagnosticarea unei astfel de afectiuni la un copil, la o varsta asa frageda? Şi este diagnosticul de depresie clinica la prescolari unul corect? Sunt copiii prea imaturi, prea schimbători, prea temperamentali pentru a fi etichetati cu un astfel de diagnostic?

      Depresia la preşcolari poate fi considerata o afecţiune aparte, una care poate ridica probleme părinţilor, cadrelor didactice si nu in ultimul rand copiilor, asemeni tulburarilor de atenţie si hiperactivitate (ADHD) sau tulburărilor de opoziţie sfidatoare (ODD).

      Cât de timpurie se poate manifesta depresia? Raspunsul, conform cercetărilor recente, pare a fi: mai devreme decât te poti aştepta! Astazi o serie de psihiatrii si psihologi preocupati de problemele de dezvoltare ale copilului sustin ca depresia se manifesta la copii si tineri - 2 din 3 copii sufera de o astfel de afectiune la un moment dat. Joan Luby, profesor universitar in Psihologia copilului, de la Universitatea de Medicina din Washington, spunea "The idea is very threatening" ("Rezultatul este foarte ingrijorator"). Pe parcursul dezvoltarii copilului, depresia netratata si nesupravegheata "macina" incet individul atat din punct de vedere psihic (timiditate, frica, lipsa dorintei de afirmare, comportament ofensiv sau defensiv, etc.), cat si fizic (aparitia problemelor cardiace, tulburari de intelect sau de vorbire, etc.).
      Printre cauzele unei depresii in randul prescolarilor putem aminti:
- marginalizarea copilului printre membrii familiei sau ai grupului de joaca;
- conflictele dintre parinti sau ceilalti membrii ai familiei;
- atitudinea autoritaea a parintilor fata de copii;
- viciile parintilor (alcool, tutun, droguri);
- neglijenta din partea parintilor in ceea ce priveste problemele copiilor;
- lipsa prietenilor de joaca;
- izolarea fata de unii prieteni, fata de unele rude;
- inadaptarea la mediul institutionalizat;
- medicamentele, substantele toxice administrate accidental sau la intamplare.
      Inainte de a vorbi de terapie si consiliere in cazul unei depresii in randul prescolarilor, este bine sa se aminteasca faptul ca un mediu familiar adecvat, in care copilului sa i se acorde atentia cuvenita micsoreaza riscul aparitiei unei astfel de tulburari. Atata timp cat parintele comunica, sustine si se ocupa de educarea si formarea copilului de la varste foarte fragede, tulburarile de comportament si depresiile pot fi evitate. De asemenea, mediul educational institutionalizat trebuie sa raspunda nevoilor individuale ale copilului si sa ii dezvolte laturi precum personalitatea, imaginatia, creativitate, sa ii formeze deprinderi motrice si mai tarziu sa il orienteze scolar si profesional.
     Depresia in sine nu este o boala, ci o tulburare psihic-comportamentala; Asadar, remedeierea sau controlul ei tine de psihologi in colaborare cu psihiatrii (pentru cazurile mai grave). Totodata trebuie precizat faptul ca parintii trebuie sa participe la sedintele de terapie si consiliere.

Despre copil si copilarie

      Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină.  Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întamplă. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu şi de toate tainele existenţei.  Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
     Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate, în care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente,  în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. 

   Când începe şi când se termină copilăria?

                                                             Nu ştim. 

 

Este de datoria noastră să le spunem poveşti, să le asezam cartea în  mână şi să-i îndemnăm să citească, să le vorbim despre frumos şi bine, despre păsări şi fluturi. Vom ajunge la o vârstă la care vom dori să aruncăm peste umăr un pumn de speranţe, pentru a înflori sub mângâierea zânelor cu trup de mărgean şi a piticilor cu bărbi de cleştar, spre a le putea vorbi nepoţilor noştri despre o copilărie cum

n-a mai fost!