Societatea noastra
este vital interesata in dezvoltarea si afirmarea in proportii de masa a
personalitatilor creatoare. Exista in epoca noastra un interes general si
crescand referitor la actul creatiei, la procesele care îi stau la baza, la
modul in care poate fi depistata si cultivata creativitatea.
Irwing Taylor
(1959), cercetator in domeniul psihologiei sociale a analizat peste 100 de
definitii ale creativitatii si a pus in evidenta 5 NIVELE de creativitate. El a
sugerat ca creativitatea variaza in adancime si amploare mai degraba decat ca
tip. Astfel, ar fi eronat sa facem deosebiri (desigur din punct de vedere psihologic)
intre creatia stiintifica si cea artistica, deoarece creativitatea implica o
abordare a problemei sub aspect mult fundamental decat cel accidental, al
formatiei profesionale.
Primul
nivel il constituie CREATIA EXPRESIVA ce poate fi exemplificata de desenele
spontane ale copiilor. Este vorba de forma fundamentala a creativitatii si
necesara pentru aparitia mai tarziu a unor nivele superioare. Ea implica o
expresie independenta, in care indemanarea, originalitatea si calitatea
produsului nu sunt importante. La nivelul urmator al CREATIEI PRODUCTIVE exista
o tendinta de a restrange si a controla jocul liber si de a imbunatatii
tehnica; produsele obtinute pot sa nu fie cu totul diferite de acelea ale
celorlalti oameni. La nivelul CREATIEI INVENTIVE - inventia si descoperirea
sunt caracteristicile cele mai importante care implica flexibilitatea in perceperea
unor relatii noi si neobisnuite intre partile care inainte erau separate.
CREATIA INOVATOARE este cel de-al patrulea nivel care se intalneste la putini
subiecti. Ea inseamna o modificare semnificativa a fundamentelor sau
principiilor care stau la baza unui intreg domeniu de arta sau stiinta. Forma
cea mai inalta a puterii creatoare este CREATIVITATEA EMERGENTIVA in care un
principiu total nou sau o ipoteza noua apare (emerge) la nivelul cel mai
profund si mai abstract.
In
afara problemelor de nivel, mai poate fi abordata si problema ariilor de
comportament uman carora li se poate aplica o definitie. De ex.,
cat de intemeiat este a vorbi despre creatie la nivelul relatiilor umane? O gospodina, o mama, o sotie, care
ofera o viata sigura si fericita familiei sale, poate fi creatoare?, desi nu e
cu putinta sa evaluam un produs care nu e tangibil. Pentru intregirea sferei notiunii creativitatii,
alti cercetatori exploreaza aspecte ale procesului de creatie si ale produsului
sau. Astfel, Graham Wallas, extinzand analiza lui Helmoholtz - despre ceea ce
pare sa aiba loc in general in timpul
procesului de creatie - a sugerat existenta a 4 etape: prepararea, incubatia,
iluminarea si verificarea. Prepararea implica constiinta ca exista o problema
si, desigur, culegerea unor informatii legate de ea; incubatia implica o
perioada de asteptare in care problema ramane "nedestelenita" pana in
momentul iluminarii, cand apare pe neasteptate o strafulgerare pe baza careia
este rezolvata problema, dupa care, urmeaza verificarea, un proces de punere la
punct, un gen de revizuire.
Asadar, ca o definitie cat mai cuprinzatoare putem admite ca:
CREATIVITATEA ESTE ACTIVITATEA CONJUGATA A TUTUROR FUNCTIILOR PSIHICE ALE PERSOANEI
(INTELECTUALE, AFECTIVE SI VOLITIVE), CONSTIENTE SI INCONSTIENTE, NATIVE SI
DOBANDITE, DE ORDIN BIOLOGIC, PSIHOFIZIOLOGIC SI SOCIAL IMPLICATA IN PRODUCEREA
NOULUI SI ORIGINALULUI.