luni, 3 octombrie 2011

Agresivitatea

   Comportamentul agresiv a fost studiat îndelung de multe persoane, care au încercat să găsească cauzele şi chiar să prevină diferitele stări care cauzează  aceste stări de agresivitate. În următoarele rânduri eu îmi voi exprima opinia şi experinţele mele legate de comportamentul agresiv şi de cei care adoptă acest mod de comportare socială.
  Conform definiţiei din dicţionar, agresivitatea este un comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obicte sau spre sine. Există şi o agresivitate calmă, nonviolentă dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Agresivitatea se găseşte şi la animale dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hrană, nu ca omul care o face din tendinţa competitivă.
         Agresivităţii i-a fost acordată o origine ereditară sau instinctivă, dar această teză a fost contrazisă, observându-se atât la animale cât şi la om că agresivitatea este un rezultat al învăţării, al modelării comportamentului în funcţie de mediul de dezvoltare. Dar, unii cercetători au descoperit o aşa zisă genă a agresivitaţii, care se transmite de la tată. Să fie oare acesta motivul pentru care suntem agresivi, dar acele persoane care sunt paşnice, nu au această genă a agresivităţii?  Mediul de dezvoltare îşi pune şi acesta o amprentă serioasă asupra comporatmentului, de exemplu un copil creşte într-o familie în care mama şi tatăl sunt ambii alcoolici, se ceartă şi se bat.  Probabilitatea ca acest copil să aibă acelaşi comportament când va deveni adult este foarte mare. Acesta va avea un comportament agresiv faţă de lumea ce-l înconjoară fiindcă a fii violent şi destructiv faţă da el şi faţă de ceilalţi este modul lui de a-şi exprima frustarea  ce a acumulat-o pe parcursul vieţii.
             Oamenii pot fii agresivi din mai multe motive:
 ● dorinţa de a fi cel mai „tare”, de exmplu cunosc pe cineva care dacă nu se dă el mare şi nu se simte superior faţă de persoana de lângă el, acesta devine agresiv;
● agresivitatea faţă de lucrurile care nu le sunt pe plac şi agresivitatea colectivă , pentru aceste două agresivităţi citiţi exemplul următor: bătăile de pe stadioane, care sunt între tabere diferite, fiind îndreptate asupra lucrurilor care nu le sunt pe plac, echipa adversă; în aceste bătăi sunt implicaţi mai toţi suporterii, aceştia împărtaşind agresivitatea şi dorinţa de a sării la bătaie a intregii mulţimi;
● agresivitatea datorată frustărilor sexuale sau de altă natură;
● agresivitatea legată de băutură sau consum de droguri;
           Această agresivitate poate duce la bătăi, vătămări corporale foarte grave şi chiar până la crime.
        Toată lumea este agresivă dar nu aşa tot timpul, ci atunci când suntem supăraţi, frustarţi, sau atunci când cineva ne ameninţă propietatea, agresivitatea prinde proporţii, şi de aceea în cazurile grave ar trebuii apelat la un ajutor profesionist, la psihoterapie.

duminică, 15 mai 2011

Predarea integrata

Între experiențele consacrate de organizare a conținuturilor învățământului pot fi catalogate ca inovații abordarea interdisciplinară, predarea integrată a cunoștințelor, organizarea modulară, învățarea asistată de calculator.
            Predarea integrată a cunoștințelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează metoda în predarea – învățarea cunoștințelor.
            Această manieră de organizare a conținuturilor învățământului este oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectul de învățământ are ca referința nu numai o disciplină științifica, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline.
            De multe ori se fac confuzii între conceptele de organizare interdisciplinară şi organizare integrată. Din punctul de vedere al cunoașterii, deosebirea dintre cele două constă în aceea că interdisciplinaritatea identifică o componentă a mediului pentru organizarea cunoașterii, în timp ce integrarea ia ca referință o idee sau un principiu integrator care transcede granițele diferitelor discipline și grupează cunoașterea în funcție de noua perspectivă, respectiv temă.
            În pofida unor experiențe întreprinse și a numeroase reuniuni, colocvii și conferințe internaționale ce i-au fost consacrate, predarea integrată a cunostințelor nu poate fi definită ușor și nici suficient de riguros în același timp. Aceasta datorită faptului că este o noțiune dinamică care suferă mereu modificări.
            Termenul utilizat cel mai frecvent este cel de predare integrată a științelor: această denumire vrea să sugereze faptul că este o strategie ce presupune reconsiderări radicale nu numai în planul organizării conținuturilor, ci și în „ambianța” predării și învățării.
            Predarea integrată a științelor se fundamentează pe două sisteme de referință:
-          unitatea științei;
-          procesul de învățare la copil.
Ideea despre unitatea științei se bazează pe postulatul că universul însuși prezintă
o anumită unitate care impune o abordare globală. În concepția unor specialiști această viziune unificatoare asupra științei se va solda cu un cod de legi și teorii logice legate între ele, ce vor explica ansamblul fenomenelor. În virtutea celuilalt sistem de referință – particularitățile procesului de învățare la copil – se consideră că, cel puțin în fazele inițiale, acesta are tendința naturală de a aborda realitatea într-un demers global asemănător ( păstrând proporțiile desigur) celui al omului de știință, fără să separe şi să includă cele constatate în domenii disparate.
      Constatările și experimentele în domeniu recomandă integrarea predării științelor ca un fel de principiu natural al învățării.
   
          Predarea integrată a cunoscut o extensie relativ rapidă, în primul rând datorită faptului că răspunde unor preocupări privind natura științei. Predarea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai bună corelare a științei cu societatea, cultura, tehnologia.
            În învățământul modern este tot mai evidentă necesitatea instruirii integrate. Ca o dovadă că acest demers educativ a stârnit curiozitate se desfășoară activități de acest fel cu copiii în grădinițe.