Predarea integrata

Între experiențele consacrate de organizare a conținuturilor învățământului pot fi catalogate ca inovații abordarea interdisciplinară, predarea integrată a cunoștințelor, organizarea modulară, învățarea asistată de calculator.

            Predarea integrată a cunoștințelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează metoda în predarea – învățarea cunoștințelor.

            Această manieră de organizare a conținuturilor învățământului este oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectul de învățământ are ca referința nu numai o disciplină științifica, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline.

            De multe ori se fac confuzii între conceptele de organizare interdisciplinară şi organizare integrată. Din punctul de vedere al cunoașterii, deosebirea dintre cele două constă în aceea că interdisciplinaritatea identifică o componentă a mediului pentru organizarea cunoașterii, în timp ce integrarea ia ca referință o idee sau un principiu integrator care transcede granițele diferitelor discipline și grupează cunoașterea în funcție de noua perspectivă, respectiv temă.

            În pofida unor experiențe întreprinse și a numeroase reuniuni, colocvii și conferințe internaționale ce i-au fost consacrate, predarea integrată a cunostințelor nu poate fi definită ușor și nici suficient de riguros în același timp. Aceasta datorită faptului că este o noțiune dinamică care suferă mereu modificări.

            Termenul utilizat cel mai frecvent este cel de predare integrată a științelor: această denumire vrea să sugereze faptul că este o strategie ce presupune reconsiderări radicale nu numai în planul organizării conținuturilor, ci și în „ambianța” predării și învățării.

            Predarea integrată a științelor se fundamentează pe două sisteme de referință:

-          unitatea științei;

-          procesul de învățare la copil.

Ideea despre unitatea științei se bazează pe postulatul că universul însuși prezintă

o anumită unitate care impune o abordare globală. În concepția unor specialiști această viziune unificatoare asupra științei se va solda cu un cod de legi și teorii logice legate între ele, ce vor explica ansamblul fenomenelor. În virtutea celuilalt sistem de referință – particularitățile procesului de învățare la copil – se consideră că, cel puțin în fazele inițiale, acesta are tendința naturală de a aborda realitatea într-un demers global asemănător ( păstrând proporțiile desigur) celui al omului de știință, fără să separe şi să includă cele constatate în domenii disparate.

      Constatările și experimentele în domeniu recomandă integrarea predării științelor ca un fel de principiu natural al învățării.

   

          Predarea integrată a cunoscut o extensie relativ rapidă, în primul rând datorită faptului că răspunde unor preocupări privind natura științei. Predarea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai bună corelare a științei cu societatea, cultura, tehnologia.

            În învățământul modern este tot mai evidentă necesitatea instruirii integrate. Ca o dovadă că acest demers educativ a stârnit curiozitate se desfășoară activități de acest fel cu copiii în grădinițe.