Urmareste pe mail

luni, 9 august 2010

Fericirea

Cineva zice: „Astăzi am luat un 10 … sunt fericit”, „Sunt fericită că mi-am revăzut mama” „Radiază de fericire”, „În sfârşit va fi fericit”, „Fericirea ei este contagioasă” etc. Acestea sunt numai câteva din sintagmele care nu mai reprezintă o noutate şi pe care, poate, noi înşine le-am folosit pentru a arăta o stare sufletească plăcută sau pentru a exprima un lucru care a avut o influenţă pozitivă asupra noastră. Ei bine, simplul fapt că se dă o cauză sigură fericirii este o dovadă că nu este vorba de adevărata fericire, de „fericirea pură”; căci adevărata fericire este o fericire fără cauză.


Sunt fericită şi nu ştiu de ce. Găsesc că este minunat să trăiesc, să vorbesc, să zâmbesc … Nimic nu a provocat această stare; niciun cadou, nici faptul că am avut o reuşită pe plan profesional sau sentimental, niciun bun material … Sunt fericită pentru că ceva vine să se adauge de sus, „din senin”, un element spiritual, precum o apă care curge din cer. Poate am auzit de multe ori „sunt aşa de fericit că mi-am cumpărat în sfârşit casa pe care mi-o doream” sau „am doi copii, mă simt cel mai fericit om de pe Planetă”; Ei bine, eu cred că adevărata fericire nu depinde de niciun obiect, de nicio posesiune sau de o reuşită premeditată – ea vine ca o stare de bine provenită din „nu ştiu ce anume”, care pune stăpânire pe noi fără a ţine seamă de ceea ce se petrece în jurul nostru. Poate astăzi am avut o zi foarte grea, poate nu mi-a mers bine deloc, însă faptul că găsesc lucrurile minunate şi nu le ştiu cauza face din mine ceea ce se numeşte „un om fericit”. Iată adevărata fericire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu